Despre noi
Mulți ani am cumpărat miere de la Nea Ion din Săpunari.
– Hai Alexandre să-mi vezi fetele și dup-aia îți dau și miere, spunea Nea Ion de câte ori mergeam la ei în vizită. La el și la Tanti Ana.
– Nu te-nțeapă, bre? Nu ți-e frică de ele de mergi așa dezbrăcat, fără costum?
– Nu mă înțeapă, băiete. Și, dacă mă înțeapă, nu mor eu din asta.
Nea Ion făcea apicultură de 72 de ani. Și o făcea cu drag, cu blândețe și cu carte sau … ca la carte. Știa tot ce vrei și ce nu vrei despre albine. Și povestea despre ele cu un zâmbet nostalgic.
– Nu mai pot, mă, băiete. Am intrat pe 92, dar nu le las până mor.
Parcă ne bucuram când ni se termina borcanul cu miere și mergeam din nou la Nea Ion să luăm.
Lui Nea Ion îi plăcea să povestească și lui Alex să asculte. Și stăteam așa, câteva ore pe prispa lor și nu ne mai săturam de poveștile despre albine, miere, faguri, floră, tinerețe, copii.
Într-o zi Alex s-a întors de la școală cu gândul de a-și lua o familie de albine, că s-a îndrăgostit de ele. Voia să vadă dacă se descurcă și dacă putem avea propria noastră familie, care să ne dea miere și să ne facă polenizarea pomilor din curte. Și am început căutarea.
Am luat familia tot de la un bătrân cu experiență, unul care vorbea tot frumos despre albine. De la Nea Olteanu, care a zâmbit când i-am spus că vrem să cumpărăm o familie. Și, puțin stânjenit, că-i era teamă că vom crede că vrea să facă vânzare cu noi, ne-a zis că un stup e prea puțin, că ar trebui să luăm vreo trei.
Și așa am făcut. Și i-am pus în curte.
Despre albine știam numai povești. Poveștile frumoase spuse de cei doi apicultori. Dar nu a fost suficient. Alex a mers la un curs de apicultură, iar apoi, în timpul limitat pe care îl avea s-a mai întâlnit cu cei doi bătrâni și i-a întrebat multe. De data aceasta chestii tehnice. Poveștile nu îi mai erau suficiente. Și i-a plăcut tot ce învăța și punea în practică. Cu blândețe, cu curiozitate, cu chibzuință, cu drag.
Dar fiindcă e despre noi, o să vă spun și despre noi. Suntem o familie frumoasă, care face să se întâmple totul cu drag și cu pasiune. Apicultura e un hobby, care a devenit între timp o mică afacere de familie.
În cea mai mare parte a timpului ne ocupăm cu altceva. Alex este profesor de educație fizică și sport, este antrenor de handbal și tatăl a doi copii minunați, sportivi de performanță.
Eu, conduc o firmă de resurse umane, coordonez proiecte educaționale și sunt mama celor doi copii minunați și soția lui Alex.
Tot ceea ce facem, facem cu respect și dedicare. Și când am început să creștem numărul familiilor de albine am făcut-o la fel. Alex îngrijește stupina, care acum are peste 100 familii pentru ca albinelor să nu le lipsească nimic din ceea ce au nevoie, iar eu mă ocup de partea administrativă post-extracție a mierii.
Nici Nea ion și nici Nea Olteanu nu mai sunt astăzi. Dar nouă ne-au rămas în gând și în suflet. Și vrem ca mierea noastră să fie cu poveste. Cu povestea stupinei noastre.